2,5 milioane de buletine de vot şi 8.500 de ştampile vor ajunge la secțiile de votare din străinătate

Printr-un comunicat remis presei, Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a început distribuirea materialelor necesare votării către secţiile de votare organizate în străinătate, la alegerile pentru Parlamentul European. Astfel, în cele 915 secţii din străinătate vor fi împărţite, între altele, peste 2,5 milioane de buletine de vot şi aproape 8.500 de ştampile cu inscripţia „VOTAT”.

De asemenea, MAE a finalizat deja distribuirea către secţiile de votare din străinătate a celor 6.212 tablete care vor fi utilizate în secţiile de votare din străinătate pentru funcţionarea Aplicaţiei de verificare a dreptului de vot (ADV) şi a Sistemului informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi prevenirea votului ilegal. MAE organizează, prin intermediul Misiunilor Diplomatice şi Oficiilor Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din 9 iunie, mai mult decât dublu faţă de secţiile organizate la alegerile europarlamentare din 2019. Lista secţiilor de votare din străinătate cu adresele sediilor acestora poate fi consultată pe pagina de internet a MAE, la secţiunea dedicată alegerilor. Votarea începe la ora locală 7.00 şi se încheie la ora 22.00. Alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 22.00, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot până la ora locală 23.59.

Related posts

Se apropie o nouă păcăleală electorală

Călin Georgescu, favorit să intre în turul doi al prezidențialelor. Sondajele il dau pe locul 3

Ana Birchall: Cheltuieli publice secretizate, partide politice care cumpără tăcerea presei cu milioanele de euro