Autoritatea Electorală Permanentă a precizat vineri că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activități și materiale de propagandă. Este interzisă utilizarea vehiculelor inscripționate cu sloganuri sau imagini ale candidaților, precum și organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, bannere, mesh-uri, corturi, panouri, steaguri publicitare. De asemenea, este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii sau care incită la ură și intoleranță.
“Având în vedere că astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile din 9 iunie, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) doreşte tuturor competitorilor politici mult succes şi îi îndeamnă să contribuie la desfăşurarea unei campanii echilibrate şi corecte, care să răspundă aşteptărilor democratice ale cetăţenilor”, se arată într-un comunicat al AEP.
Conform Autorității Electorale Permanente (AEP), de la începerea campaniei electorale până la încheierea acesteia, în data de 8 iunie la ora 7:00, trebuie respectate toate prevederile în vigoare. În acest interval, sunt permise doar anumite tipuri de activități și materiale de propagandă, inclusiv afișele electorale, materialele audio sau video de propagandă electorală difuzate de mass-media audiovizuală conform legii, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broșurile, pliantele și alte materiale tipărite similare.
În conformitate cu prevederile legale, competitorii politici au obligația să înlăture până la începerea campaniei electorale toate materialele de propagandă utilizate anterior care nu respectă formatele permise.
AEP reamintește candidaților că în campania electorală este strict interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor care incită la ură și intoleranță, precum și a oricăror forme de defăimare și învrăjbire religioasă sau etnică.