La Galați  s-a stabilit ordinea pe buletinele de vot pentru Primărie și Consiliul Local

Este oficial, gălățenii au 11 candidați la funcția de primar al municipiului și 16 candidaturi – dintre care două independente, restul pe liste de partid – pentru Consiliul Local al orașului.

Precizăm că două dintre candidaturile respinse de Biroul Electoral Municipal (BEM) au fost admise prin hotărârea instanței judecătorești. Candidaturile depuse pentru funcția de primar al municipiului Galați și pentru Consiliul Local al orașului sunt definitive.

Candidatul independent la Primăria Galați Mihai Dermengi și lista de candidați depusă de Partidul Naţional Conservator Român la Consiliul Local au fost admise prin hotărârea instanțelor judecătorești.

Prin trageri la sorți a fost stabilită ordinea candidaților pe buletinele de vot pentru Primăria Galați și Consiliul Local. Iată cum va arăta buletinul de vot pentru alegerea primarului: Ionuţ Pucheanu (Partidul Social Democrat), Daniela Simona Vreme (Alianţa pentru Unirea Românilor), Onuţ Valeriu Atanasiu (Partidul Naţional Liberal), Stănică Ambrinoc (Pro România), Marcelina Tăune (Alianţa Politică România Socialistă), Bogdan Dobrescu (S.O.S. România), Daniela Ancuţa Şarpe (Alianţa Dreapta Unită), Eugen Durbacă (Partidul Conservator Democrat), Doru Căstăian (PACT pentru  Galaţi), Picu Apostol Roman (Partidul Umanist Social Liberal) și Mihai Dermengi (candidat independent).

Iată și ordinea candidaților pe buletinul de vot pentru Consiliul Local: Partidul Social Democrat, Alianța pentru Unirea Românilor, Partidul Național Liberal, Pro România, Alianța Politică România Socialistă, S.O.S. România, Alianța Dreapta Unită, Partidul Naţional Conservator Român, Partidul România Mare, Partidul Conservator Democrat, PACT pentru Galați, Alianța Național Țărănistă, Partidul Umanist Social Liberal, Partidul Patrioților, Raabis-Ştefan Bădiţă şi Mihai Dermengi.

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: