Știați că, cel mai mare monument in basorelief e Columna lui Traian?!? monumentul impresionant din Roma, are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce…
Pompiliu Comșa - Știri de Dobrogea

S-a tras cortina și ediției a 8-a a Festivalului Internațional al Aforismului pentru Românii de Pretutindeni organizat, ca de obicei, la Tecuci an de an. De menționat că doar în…
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a publicat motivarea verdictului emis în procesul de dopaj al Simonei Halep, dublă campioană de Grand Slam, care a scapăt de o lungă…
Rândul pelerinilor care așteaptă să se închine la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și la cele ale Sfântului Pantelimon depășește 6 kilometri, iar până acum peste 100.000 de pelerini s-au închinat…
UN SCURT ISTORIC AL “IMPERIULUI ROMAN ȘI AL ACESTEI DENUMIRI FALSE DE “DAC” ȘI “DACIA”.
Deci se dorește ca noi să fim un popor “nou”, fără origini, fără… nimic. Să fim în postura de învinși și perdanţi în istorie. Această minciună a dat “roade” și…
Asistență juridică gratuită și despăgubiri pentru victimele traficului de persoane și ale infracțiunilor domestice
Victimele traficului de persoane, ale infracţiunilor domestice sau de mare violenţă vor beneficia de asistenţă juridică gratuită şi de compensaţii financiare, prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor…
Prima sancțiune în sistem digital a fost dată la Galați pe 2 octombrie 2024 și marchează începutul unei noi ere în metodologia de constatare a contravențiilor în trafic. Polițiștii pot…
Revolut Bank UAB a anunțat că sucursala din România devine operabilă începând cu decembrie 2024. Asta inseamna ca românii care au popriri nu mai pot fugi de ANAF. Începând cu…
unii vor să scape de plictiseală și să li se pară că sunt și importanți * pentru marșarier pe trecerea de pietoni se ridică carnetul în țările civilizate: morning glory,…
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Tulcea a început demersurile pentru ca medicii stomatologi care îşi desfăşoară activitatea în localităţile izolate din Delta Dunării să beneficieze de sporul de 200% pe…