Este incredibil să vezi cum limba română a fost prezentă la Eurovision 2024, chiar dacă România nu a participat în acest an. Duo-ul reprezentant al Armeniei, LADANIVA, format din solista…
Redactia Stiri de Dobrogea
Turcia declară că noul său avion de luptă KAAN este mai bun decât F-35-ul american
Temel Kotil, directorul general al Turkish Aerospace Industries (TAI), a făcut afirmații îndrăznețe în legătură cu noul avion de luptă turc KAAN, precizând că este mai bun decât avioanele F-35…
Un nou termen în dosarul dintre Prefectul Județului Constanța, primarul de la Năvodari și ZF Rentap SRL
Pe rolul Tribunalului Constanța, a fost înregistrat dosarul 2792/118/2023, care are ca obiect acțiunea prefectului pentru tutelă administrativă, anularea actului administrativ – Autorizație Nr. 55/24.02.2022. Dosarul a ajuns pe masa…
Ieri, 15 mai 2024, la ieșirea din Poarta Albă spre Murfatlar, județul Constanța, a avut loc un incendiu la o locomotivă. Incidentul a fost semnalat la kilometrul 206+5, iar autoritățile…
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat miercuri la prânz în fața unui cămin cultural din localitatea Handlova, regiunea Trencin, la circa 200 km nord-est de capitala Bratislava, unde a…
Drama din Cupa României: Oţelul a condus cu 1-0 şi 2-1, dar a pierdut la loteria penaltiurilor
Finala Cupei României din acest an a fost plină de suspans și momente tensionate, cu Oţelul Galaţi dominând pe parcursul meciului, dar pierzând în cele din urmă la loteria penaltiurilor…
Tennis.com prezintă principalele idei ale interviului acordat de româncă. 1. Halep consideră acum că a câştigat trei trofee majore Primul titlu de simplu de Grand Slam al lui Halep a…
Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, sărbătorită începând cu anul 1995, membrii Clubului Rotary “Cetatea Tomis” au transmis un mesaj puternic adresat tuturor familiilor din Constanța și din întreaga Românie.…
Video: Marcel Ciolacu se alătură deschiderii evenimentului “DP WORLD – 20 de ani de eficiență și inovație în România”
Mihai Teodorescu, directorul general al CN APM SA, se alătură deschiderii evenimentului “DP WORLD – 20 de ani de eficiență și inovație în România” și la operaționalizarea noii investiții de…
DP World stimulează comerțul European prin investiții de peste 130 mil. € în România
Miercuri, 15 Mai, Constanța DP World a anunțat astăzi deschiderea a trei noi locații majore în România, oferind un impuls semnificativ în consolidarea poziției țării drept centru cheie al comerțului…